ȚESUTUL EPITELIAL

A^o TESUTUL EPITELIAL (Epiteliile)

- acoperă suprafaţa corpului, cavităţile sau structurile tubulare

= Caractere generale

a)      volumul celulelor este mai mare sau egal cu volumul matrixului extracelular

b)      o parte a celulelor sunt dispuse pe membrana bazală

c)  regiunea apicală a celulelor care e îndreptată spre suprafaţa corpului poate prezenta diferenţieri membranare: microvili, platou striat, flageli, cili, stereocili

d)      între celulele epiteliale se realizează numeroase legături prin formaţiuni specializate

= Aderenţă şi contacte între celulele epiteliale

- În microscopia fotonică, între celulele epiteliale se evidenţiază o substanţă P.A.S. (Periodic Acid Schiff), o zonă îngustă cu rol de a asigura aderenţa celulelor

- La m.e. aderenţa e dată de prezenţa altor componente care sunt dispuse de jur împrejurul celulei sau la polul apical la celulele dispuse în lumen. Zonele reprezintă locul de ataşare şi de pasaj între celule.

Complexele joncţionale = forme de ataşare celulară formate din: 

                                                                                                        1. zona ocludens – joncţiune strânsă

                                                                                                        2. zona aderens

                                                                                                        3. macula aderens

1. Zona ocludens. În m.e. apare ca o regiune îngustă în care compartimentul extern al membranei plasmatice, prin proteinele specifice se interpun şi crează o zonă ce izolează spaţiul intracelular. Se formează o reţea din molecule de proteine între membranele plasmatice ale celor 2 celule

2. Zona aderens. Între membranele celor 2 celule există un spaţiu cu aparenţa clarp plin cu un material dens în care se găsesc microfilamente de actină

3. Macula aderens se mai numeşte şi desmozom. (desmos gr = legătură, soma = corp)

Desmozomii sunt localizaţi pe părţile laterale ale celulelor.

- în m.fotonica apar ca niste pete.

- desmozomii ocupă porţiuni mici.

- în m.e. au o structură complexă – la interior este format dintr-o zonă cu aspect discoidal numită placă de ataşare la care se prind filamente de ancorare ce vin dinspre citoplasmă, se prind de placă şi se întorc în citoplasmă, fiind în legătură cu citoscheletul.

- au rol în dispersarea forţelor fizice ce se exercită asupra celulelor

-spaţiul dintre membrane este mai mare decat la celelalte tipuri. Este ocupat de glicocalix. Se numeşte linie intermediară. De o parte şi de alta a ei există un material fibrilar.

Hemidesmozomi = ½ desmozom (o varietate de desmozom)

- apar unde forţele dintre celule sunt puternice: la celulele stratului bazal, între acesta şi mb bazală, la nivelul corneei, piele mucoasa bucală , esofag.

Între celule există şi un tip de aderenţă realizată de glicoproteinele de suprafaţă.

            Joncţiuni comunicante sau de tip „gap”

- sunt locuri în care între 2 mb plasmatice foarte apropiate se realizează un canal hidrofob prin care trec substanţele de la o celulă la alta.

           

        Membrana bazală este locul de „prindere” ţesutului epitelial de ţesutul conjunctiv subadiacent.

= Ultrastructura

- la m.e. – un strat electrono dens de 50 → 100 nm grosime formează o reţea de filamente diferite

- imediat sub mb. plasmatică se găseşte o zonă electrono clară numită lamina lucida formată din filamente ce prind mb plasmatică de lamina bazală = formaţiune dispusă sub lamina lucida. De ea se prind numeroase fibre de ancorare (colagen tip 4) ce se opresc pe fibrele de reticulină din ţesutul conjunctiv

Unii delimitează în ţesutul conjunctiv o aglomerare de fibre de reticulină numite lamina reticulata.

      În ultrastructura se găsesc:

-          colagen de tip 4

-          proteoglicani ce conferă caracter de hidratare şi reglarea trecerii ionilor

-          laminina

-          entactina şi fibronectina (prin are rol de substanţă adezivă)

-          alte filamente cu rol de ancorare

= Funcţiile mb bazale

1. ataşare structurală
2. compartimentare între ţesutul epitelial şi ţesutul conjunctiv subadiacent
3. filtrare în mişcarea substanţelor dinspre şi înspre epitelii
4. polaritate indusă (ex. celulele crescute în cultură fără mb bazală cresc plate)
5. direcţionare a celulelor în procesele de regenerare (mb bazală are rol de organizator al arhitecturii ţesuturilor)

= Specializări de suprafaţă ale membranelor celulelor epiteliale

Polul apical al celulelor epiteliale prezintă o serie de specializări.

1⁰ – μvilii – prelungiri în formă de deget de manuşă de dimensiuni diferite, număr şi forma lor fiind corelate cu proprietăţile de absorbţie ale celulei

                 - formează platou striat la celulele epiteliale intertinale

                                   marginea în perie de la tubii renali

2⁰ - stereocili – prelungiri extrem de lungi fără o structură caracteristică internă. Se găsesc în:

-  epiteliul senzorial al urechii şi epididim

3⁰ – cilii – structuri mobile delimitate de o mb plasmatică

              - formaţi din tubuli (9 dublete periferice şi un dublet central) Fiecare dublet este format din doua subunităţi: A şi B, fiecare subunitate fiind alcătuită din subunităţi de tubulină. Subunitatea A se prinde prin 2 braţe de dineină de dubletul central.

Prezintă bazal corpuscul bazal.

I.  Epitelii de acoperire

Clasificare – după numărul straturilor celulare : simple şi stratificate

                  - după forma celulelor din ultimul strat : pavimentose, cubice, prismatice

                  - exc. epiteliul de tranziţie, pseudounistratificat

1. Epitelii simple Pe membrana bazală există un singur rând de celule de forme diferite. Formează suprafeţe la nivelul cărora se realizează absorbţia şi/ sau secreţia.

a) E.s. pavimentos – format din celule aplatizate cu contur sinuos/poligonal dispuse pe o membrană bazală

                              - nucelu poziţionat central şi proeminent (mare în volum)

                              - citoplasmă puţină

 

                              - EX: pleura, pericardul, peritoneul,

                                      tunica internă a vaselor sangvine şi limfatice,

                                      endoteliul capilarelor şi epiteliul alveolelor pulmonare

b) E.s. cubic – formă intermediară între pavimentos şi prismatic

                     - EX: mucoasa bronhiolelor, a pereţilor unor canale mici ale glandelor salivare

c) E.s. prismatic – celule columnare, prismatice, inalte.

                           - h celulelor depinde de gradul de funcţionalitate.

                           - nucleii situaţi la h diferite dau la aceaşi h în acelaşi organ

                           - la polul apical se găsesc μvilozităţi (platou striat, margine în perie) la m.o.

                      - EX:mucoasa tubului digestiv de la cardia până la rect, a trompelor uterine, a epididimului.

2. Epiteliu pseudounistratificat sunt alcătuite din celule de h variabile, prevăzute cu cili sau μvili.

             Nucleii celulelor sunt situaţi la înălţimi diferite, ceea ce crează impresia de stratificare.

                                         EX: mucoasa ce căptuşeşte nazofaringele, traheea şi bronhiile mari

3. Epiteliu stratificat – mai multe straturi de celule

                                  - forma celulelor din ultimul strat e diferită şi dă denumirea

                                  - celulele bazale de pe mb bazală formează epiteliu cu rol de protecţie.

a) E. stratif. pavimentos cheratinizat – formează epidermul pielii cu rol de protecţie

                                                           - celulele produc cheratină

                                                           - legături intercelulare foarte stranse

                                                           - celulele stratului extern se aplatizează

Populaţia celulară este cheratinocitul diferenţiind după gradul de determinare 5 straturi celulare:

1^o. stratul bazal – germinativ sau Malpighi, situat pe mb bazală

                         - are grade diferite de ondulare (creste papilare) după regiunea corpului

                         - formează desene caracteristice fiecarui individ

              -format din 2 tipuri ce celule: celule steam care vor diferenţia celelalte tipuri de cheratinocite:

            Melanocite = celule mari cu corpul situate în stratul bazal şi prelungiri printre celulele celorlalte straturi. Produc melanina care o încarcă în melanozomi, o cedează prin prelungiri celorlalte celule. Acumularea ei în cantităţi mari produce bronzarea pielii.

            Celulele lui Merkel = au legături cu terminaţiile nervoase libere si aparţin sitemului A.P.U.D. (amino precursors uptake and decarboxilation.

2^o. stratul spinos – format din celule mari poliedrice cu citoplasmă intens bazofilă

                                - cu nucleu proeminent (intense sinteze proteice de precursori de keratină)

                - celulele aderă prin numeroşi desmozomi la care legăturile cu tonofibrilele citoplasmatice devin vizibile prin contracţia citoplasmei în timpul fixării.

            Celulele lui Langerhans – provin din măduva roşie

                                                   - aparţin sistemului imun cu rol în detectarea antigenilor străini

                                                   - formă stelată, numeroase prelungiri

                                                   - nu formează legături cu cheratinocitele vecine.

3^o. stratul granular 

               – celule alungite cu numeroase granulaţii de cheratohialină care maschează tonofibrilele

               - celulele se cheratinizează prin unirea granulelor cu fibrilele celulare

               - celulele sintetizează şi secretă glicoproteine ce vor servi ca substanţă cement intercelular

4^o. statul lucid – se observă numai în zonele în care pielea este foarte groasă

                        - format din cateva rânduri de celule anucleate ce conţin eleidina – picături clare

5^o. stratul cornos – este format din câteva rânduri de celule lăţite, anucleate (nucleu pinoctic=dezorganizat), pline cu cheratină. Membrana plasmatică se îngroaşă, se cornifică prin formare de legături cu o substanţă proteica numită loricrin.

Spre suprafaţă legăturile se slăbesc şi celulele se desprind.

b) E. stratif. pavimentos necheratinizat 

  – pe mb bazală se află 1 strat bazal sau generator format din celule  cubice cu proprietăţi mitotice

  - stratul mijlociu cu mai multe rânduri de celule poligonale

  - stratul extern format din celule aplatizate

                                                                EX: mucoasa bucală, esofagiană, uretrală inferioară, vaginală

                                                                           mucoasa buco-faringelui, laringo-faringelui

c) E. stratificat cubic – este prezent mai ales în viaţa embrionară

                   - la adult este format din două rânduri de celule - str superficial alcătuit din celule cubice

                                                                                                          - str bazal din celule înalte

                                   EX: epiteliu canalelor mici ale gladelor salivare şi sebacee

 

d) E. stratificat cilindric – stratul superficial conţine celule cilindrice. Poate fi ciliat sau neciliat

                                        EX: mucoasa vălului palatin, , epiteliul canalelor mari ale glandelor salivare

                                                                       mucoasa faringiană şi laringiană

e) E. stratificat de tranziţie (uroteliu) – intră în constituţia mucoasei căilor excretoare urinare (calicele renale, vezica urinară, ureterele , uretra superioară), nu permite absorbţia urinei şi protejează mucoasa de acţiunea iritantă a acesteia. Uroteliul este impermeabil pentru constituenţii urinei. Membrana bazală este foarte subțire - sângerează cu ușurință. Atât forma cât şi numărul celulelor componente variază în funcţie de gradul de distensie al organului. 

Este format din 3 straturi: - stratul bazal, 

                                                - stratul mijlociu (celule în formă de rachetă) 

                                                - stratul superficial (celule umbeliforme sau în formă de umbrelă)

II. Epitelii glandulare - sunt formate din celule epiteliale care au proprietatea de a elabora produşi de secreţie proprii şi care formează parenchimul glandular. Celulele sunt dispuse în diferite moduri şi în asciaţie cu şesutul conjunctiv, cu vasele sangvine li cu terminaţii nervoase, formează glande.

Produşii pot fi secretaţi la exteriorul corpului, în lumenul unor organe, sau direct în sânge.

Glandele pot fi:

-          glande exocrine – produsul este eliminat prin canale la exteriorul corpului )gl sudoripare, sebacee) sau în tubul digestiv (glandele salivare, gastrice, intestinale)

-          glande endocrine – care îşi varsă produşii (hormonii) direct în sţnge neavând canale de secreţie (tiroida, hipofiza)

-          glande mixte au funcţie endocrină şi exocrină (pancreas, testicule, ovare)

Celulele epiteliilor glandulare au forme variate: piramidale,  cubice, înalte, poliedrice. În citoplasma lor au numeroase mitocondrii şi un aparat Golgi bine dezvoltat.

Epitelii glandulare

Dupa numarul de celule	Tipul glandei	Caracteristici	Localizare
Glande unicelulare		Celula secretorie este situata printre alte celule epiteliale de tip prismatic unistratificat. Au forma de caliciu (celule caliciforme) si secreta mucus	Epiteliu intestinal, Caile biliare extrahepatice, Epiteliile ciliate ale arborelui respirator, etc.
Glande pluricelulare	SIMPLE Glande tubuloase	Aspect de tub, celulele glandulare se afla pe o membrana bazala; se deschid direct in lumenul organului.	Glandele Lieberkȕhn din intestinul subtire
(epiteliu de secretie situat pe un tesut conjunctiv inervat si vascularizat)	Glande acinoase	Portiunea secretorie dilatata, captusita cu celule epiteliale de forma piramidala ce delimiteaza un lumen.	Glandele lacrimale
	Glande alveolare	Asemanatoare celor acinoase, dar portiunea secretorie este mai dilatata (saci glandulari)	Glandele sebacee
	COMPUSE Glande tubuloase compuse (ramificate)	Mai multi tubi care fuzioneaza la nivelul suprafetei de evacuare a secretiei.	Glandele Brȕnner din duoden.
	Glande tubulo-alveolare	Formate din tubi glandulari si saci glandulari	Prostata
	Glande tubulo-glomerulare	Portiunea secretorie tubulara infasurata in ghem.	Glandele sudoripare.
	Glande tubulo-acinoase (acinoase compuse)	Glande tubulare care au la capt cate un acin. Acinii formeaza parenchimul secretor (acini serosi, micsti, mucosi)	Glande salivare, Parenchimul exocrin al pancreasului.

III. Epitelii senzoriale sunt constituite din  celule receptoare si celule de sustinere

-    intra in alcatuirea segmentului periferic al analizatorului gustativ, auditiv si vastibular

-    epiteliu este numit si cel olfactiv, dar celulele receptoare sunt de natura nervoasa

-    ele culeg informatiile si le transforma in influx nervos

-    aceste elemente sunt inconjurate la polul bazal cu dendritele unor neuroni senzitivi.

ȚESUTUL - concept și clasificare

Definiție Ţesutul este o grupare de celule similare şi de matrix intercelular cu funcţii comune în organism.

Structura ţesuturilor – celule si matrix intercelular

- în alcătuirea matrixului intră substanţe intercelulare şi fibre

- ţesuturile sunt vascularizate prin vase de sânge şi limfatice ce asigură nutriţia (exc. ţesuturile epiteliale)

- în ţesuturi există terminaţii nervoase simple sau complexe ca structură. Sunt terminaţii nervoase periferice.

- ţesuturile se diferenţiază din cele 3 foiţe embrionare : ecto, endo şi mezoderm

- celulele tinere se numesc blaste – au mare capacitate de sinteză a substanţelor şi indice mitotic ridicat.

- celulele adulte se numesc cite – au trăsături ultrastructurale proprii.

- în unele ţesuturi există celule numite steam care-şi păstrează caracterul embrionar şi pot forma alte tipuri celulare în anumite etape ale dezvoltării organismului

- în unele ţesuturi există pe lângă celulele proprii şi celule care migrează din ţesuturile din zonele vecine.

Clasificare

Există 4 tipuri: 1^o. ţesut epitelial format din celule cu rol protector (cheratinocite, celule mucoase) sau din celule receptoare, fiind dispuse pe o membrană bazală

                         2^o. ţesut conjunctiv format din celule şi fibre

                         3^o. ţesut muscular format din celule cu proprietăţi predominant contractile

                         4^o. ţesut nervos format din celule care recepţionează diferiţi stimuli

Ţesutul ca unitate complexă

Ţesutul este o grupare de celule diferite ce acţionează ca unitate structurală şi funcţională

- Unitatea de structură se menţine prin diferite tipuri de legături intercelulare (desmozomi, complexe joncţionale, matrix intercelular, fibre)

- Unitate funcţională se manifestă prin inducţii celulare. Substanţele cu rol de inductori se transmit prin matrixul intercelular sau prin contacte directe celulare sau joncţiuni de tip „gap”.