Faceți căutări pe acest blog

duminică, 12 decembrie 2010

Ciclul de viaţă al sporozoarului parazit Plasmodiul malariei


Ciclul de viaţă al Plasmodiului malariei este un dute-vino între om şi ţânţarul anofel. Această femelă de ţânţar anofel este infectată cu Plasmodiul maleriei. Pentru că este însărcinată, e foarte însetată de sânge. În timpul înţepăturii, ea injectează salivă care conţine o substanţă ce împiedică sângele să se coaguleze. Saliva poartă plasmodiul. Acesta ia calea vaselor de sânge şi este condus către prima lui ţintă: FICATUL - locul unde se formează elementele sângelui. Ajuns la ficat, plasmodiul caută un loc prin care să pătrundă în interiorul celulelor. Găseşte o celulă Kupffer care e uşa de intrare în hepatocite. Părăsind sângele, parazitul infectează  celulele ficatului, omorând una câte una celulele din drumul său. În următoarele zile, parazitul realizează sute de diviziuni, copiindu-şi AND-ul din nou şi din nou. O sigură celulă infectată poate crea mii de paraziţi.
Următoarea generaţie de paraziţi este modificată pentru a infecta o nouă ţintă: GLOBULELE ROŞII ALE SÂNGELUI. În interiorul globulelor roşii, plasmodiul se poate apăra de globulele albe (sistemul imunitar). Parazitul devorează interiorul globulei roşii şi crează şi mai mulţi paraziţi. Hematia infectată devine lipicioasă şi se ataşază de peretele vasului de sânge. Odată ajunsă la maturitate, hematia plesneşte eliberând şi mai mulţi paraziţi în vasul de sânge. Victimele malariei suferă de: febră, pierderi de sânge, convulsii, comă. Cei mai expuşi sunt femeile însărcinate şi copiii sub 5 ani.

Regnul Protiste - Încrengătura Sporozoare

REGNUL PROTISTA
-       Grup extrem de divers care cuprinde cele mai simple eucariote: Euglena verde, Parameciul, Amiba

Euglena verde - are flagel (organit de mişcare) şi prezintă în citoplasmă o vacuolă contractilă (cu rol în excreţie), cloroplaste (cu rol în hrănirea la lumină) şi stigma sau pata roşie (cu rol în orientare către lumină)



Parameciul se deplasează cu ajutorul cililor (organite de mişcare) dispuşi pe toată suprafaţa membrane celulare, iar în citoplasmă are 2 nuclei (nucleul mare şi nucleul mic) şi două vacuole contractile care acţionează ritmic şi alternativ (menţinându-l permanent curat)


Amiba – se deplasează cu ajutorul pseudopodelor (gr. pseudo = fals, pous, podos = picior) şi prezintă în citoplasmă o vacuolă contractilă

-       Sporozoarele sunt protiste care se înmulţesc prin spori.
Mediul şi modul de viaţă – sunt protiste imobile, exclusiv parazite la vertebrate (bovine, iepuri, păsări, om) sau la nevertebrate (larve de albine)
Morfologie Sunt eucariote, deci au nucleu individualizat, alături de care există organitele celulare. Insă, datorită vieţii parazitare, structura corpului este mult simplificată, nu au organite de mişcare şi nici vacuole contractile.
Organisme cu potenţial patogen:
-Plasmodium malariae- protozoar sanguin parazit la om. Vectorul (purtătorul) îl reprezintă femela ţânţarului anofel. Paraziţii prezenţi în saliva ţânţarului pătrund astfel în sângele uman şi sunt transportaţi la ficat. De aici ajung în globulele roşii a căror distrugere p provoacă. Scăderea numarului de globule roşii produce anemia, ceea ce declanşează febra (40-41oC) şi frisoane, apoi o cădere a temperaturii însoţită de transpiraţii abundente şi senzaţie de frig.



-Toxoplasma gondi – parazit intracelular ce are predilecţie pentru neuroni şi celule gliale. Rezervorul infecţiei este reprezentat de pisică şi alte specii de animale (câini, ovine, porcine, bovine, păsări domestice şi sălbatice). Omul dobândeşte infecţia prin consumul de carne insuficient preparată termic (ce conţine chisturi), prin ingestia de alimente contaminate cu pământ (ce conţine chisturi mature) sau prin contactul cu excrementele de pisică (jocuri de copii, zarzavaturi contaminate). Simptome: stare de oboseală, crampe musculare, febră, senzatie de uscăciune în gât, iritaţii ale pielii, inflamarea ganglionilor.


Un mare risc îl prezintă femeile însărcinate, fiindcă infecţia cu Toxoplasma poate provoca avort, naştere prematură ori malformaţii ale fătului.

Alge verzi

ALGE- Alge verzi
-cuprinde organisme unicelulare, acvatice şi în general fotoautotrofe.
-corpul vegetativ se numeşte tal, de unde şi numele algelor-talofite.
-după tipul de pigment asimilator algele se clasifică în: alge roşii (cu clorofilă şi ficoeritrină - pigment roşu asimilator predominant), alge brune (clorofilă şi fucoxantină - pigment brun predominant) şi alge verzi (au doar clorofilă)
-talul poate fi: 
      - unicelular imobil – Pleurococcus –Verzeala zidurilor                     
      - unicelular mobil – Chlamydomonas (biflagelat)              
      - pluricelular neramificat – Spirogyra – mătasea broaştei         
      - pluricelular ramificat – Chladophora – lâna broaştei
Mediul de viaţă: Algele verzi trăiesc în ape dulci sau sărate, pe soluri sau în locuri umede.
Modul de viaţă: Majoritatea algelor trăiesc libere (Chlorella), altele sunt fixate (Fucus), iar unele alge formează colonii (Volvox aureus).
Nutriţia: Toate algele sunt autotrofe.
Inmulţirea:
    - asexuat prin diviziune (Pleurococcus – Verzeala zidurilor)
   - sexuat prin conjugare (Spirogyra – mătasea-broaştei)
   - zoospori

Alge verzi - clasificare (după tipul de tal şi modul de viaţă)

Pleurococcus - algă verde unicelulară imobilă

Chlamydomonas - algă verde unicelulară mobilă (biflagelată)

Spirogyra - algă verde pluricelulară cu talul neramificat


Chladophora - algă verde pluricelulară cu talul ramificat

Chlorella - algă unicelulară solitară (liberă)

Fucus - algă fixată

Volvox aureus - algă colonială

Alge verzi: Chlamydomonas, Spirogyra şi Volvox aureus




Chlamydomonas - algă verde unicelulară biflagelată


Spirogyra – mătasea broaştei este algă verde pluricelulară ce conţine în celule un cromatofor în formă de spirală. Acum înţelegeţi de ce se cheamă Spirogyra?


Colonia de Volvox Aureus este formată din 20-22 000 de indivizi care îndeplinesc diferite funcţii: deplasare, reproducere, nutriţie.

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Conjugarea bacteriilor


Conjugarea la bacterii - constă în transferul de material genetic între bacterii.
Începe cu legarea prin intermediul pililor de sex a două bacterii diferite şi formarea unei punţi specifice de conjugare donor-acceptor. Bacteria donatoare se notează F+ (celula "masculă", deţinătoare de factor de fertilitate), iar bacteria care primeşte material genetic se notează F- (celulă "femelă")
În urma conjugării, bacteria F- devine F+ , iar bacteria F+ rămâne F+




Regnul Monera - pps













Regnul Monera

REGNUL MONERA: bacteriile
Regnul Monera cuprinde cele mai mici organisme procariote (1mµ-100mµ),  fiind cele mai vechi forme de viaţă.
Mediul de viaţă: 
- Sunt răspândite pe toată suprafaţa Pâmântului, în toate mediile:  sol, apă, aer, în corpul plantelor şi animalelor, precum şi în condiţii extreme (ape termale de peste +100oC, gheţuri veşnice cu -120oC, soluri extrem de sărate, sau extrem de alcaline, ca şi în lipsă totală de O2).
Modul de viaţă:  procariotele sunt solitare, rar coloniale, libere, dar şi parazite
Caractere generale:
-  Cele mai numeroase specii de procariote sunt bacteriile. Există mai multe forme fundamentale de bacterii: coci (sferici), bacili (bastonaşe), spirili (spirale), vibrioni (virgule), etc.
-  Bacteriile sunt alcătuite din:  membrană plasmatică,
                                                   citoplasmă,
                                                   nucleoid (materialul genetic-ADN),
                                                   ribozomi (cu rol în sinteza proteinelor)
                                                   substanţe de rezervă.
În afară de acestea, multe specii de bacterii mai prezintă:
-       Perete celular rigid care le conferă forma specifică;
-       Capsulă cu rol protector (la ext peretelui);
-       Fimbriile – filamente fine mai scurte decât flagelii şi mai rigide, cu rol în ataşarea de substrat sau de alte bacterii în formarea coloniilor;
-       Pilii – filamente mai lungi cu rol în reproducerea sexuată
-       Pigmenţi asimilatori asociaţi cu membrana la bacteriile fotosintetizante.
Hrănirea bacteriilor:
-       Bacteriile se hrănesc atât autotrof (prin chemosinteză şi fotosinteză), cât şi heterotrof (saprofit şi parazit).
Nutriţia autotrofă constă în sinteza substanţelor organice pornind de la carbon anorganic, de la CO2. Este un proces endoterm deci necesită o sursă de energie. După sursa de energie folosită, distingem:
1. Fotosinteza – cu utilizarea energiei luminoase
2. Chemosinteza – cu utilizarea energiei rezultate din oxidarea unor substanţe anorganice din mediu (en. chimică)
Nutriţia heterotrofă constă în hrănirea cu substanţe organice produse de alte organisme. Poate fi saprofită (se hrănescu cu substanţe organice dizolvate în apă) sau parazită (se hrănesc cu substanţe organice de la alte organisme – trăiesc pe seama acestora)
Unele bacterii saprofite produc fermentaţia lactică şi sunt folosite în industria laptelui pentru prepararea brânzeturilor, iaurturilor, chefirului, la prepararea murăturilor, însilozarea furajelor, prepararea măslinelor de consum.
Ex: Streptococcus lactis, Lactobacillus lactis, Lactobacillus bulgaricus, Lactobacillus casei.
Respiraţia bacteriilor: - aerobă (în prezenţa O2, cu eliberarea unei mari cantităţi de energie): Bacillus subtilis răspândit în sol, Lactobacillus lactis.
                                     -anaerobă (în lipsa O2): Clostridium botulinum – se dezvoltă în legume ca fasolea sau în ciuperci conservate incorect şi provoacă botulismul, boală fatală declanşată de toxina – botulină. Boala netratată poate duce la paralizie, la pierderea senzaţiilor sau a funcţiei muşchior. Poate fi însă evitată dacă legumele conservate sunt fierte 10 minute la 100oC.
Înmulţirea bacteriilor: - asexuat prin diviziune directă.
-  spori de rezistenţă în condiţii neprielnice
- conjugare = schimb de material genetic între doi indivizi. Materialul genetic transferat este independent de cromozomul bacterian si se numeşte plasmid (se notează cu F = factor de fertilitate)
Importanţa:  - prin fotosinteză contribuie la menţinerea concentraţiei de O2 atmosferic şi asigură compuşii cu azot necesari plantelor prin fixarea azotului atmosferic
 - reciclează carbonul, azotul şi fosforul
 -  au afectat istoria omenirii prin producerea unor boli ca tuberculoza, ciuma, pneumonia, gonoreea, sifilisul, botulismul.
  - Escherichia Coli e utilizată în ingineria genetica pentru producerea industrială a unor vitamine, medicamente, enzime.